UN NOU PROIECT „EDUTAINEMENT” LA BORSEC: ZIUA TRADIȚIILOR

E prima oară, când se organizează pe 18 august la Borsec Ziua Tradițiilor – un proiect, ce se deosebește a fi de rutină chiar prin atitudinea organizatorilor, a Forumului Tinerilor din Borsec, care își doresc un program al lor în care sa se regăsescă prin meșteșuguri și tradiții. E distracție (entertainement) pentru turiști, dar și educație (education) pentru toți cei sensibili la valoare tradițională, la produse originale românești, secuiești.

Comunicat media/Primăria Borsec

1091237_559183487478395_416943662_o

Prin prima ediție a Zilei Tradițiilor Primăria Orașului Borsec își continuă efortul excepțional din 2013 de a oferi în fiecare weekend programe autohtone, chiar cu scopul de a motiva turiștii să se implice în evenimentele din stațiunea turistică, și, evident, de a-și prelungi sejurul aici.

– Încă de anul trecut dorim să avem la Borsec un program, unde meșterii își prezintă meșteșugurile, nu doar produsele, astfel, în mic, anul acesta ne face mare plăcere să invităm toți borsecenii la două prezentări interesante – ne-a declarat responsabila de program, Patka Paula, președinta organizației de tineret. – Îl veți putea urmări pe Pall Domokos de la Corund. Dânsul este fiul lui Pall Agoston, care în 2011 a primit premiu UNESC chiar pentru vasele de lut tradiționale ale lui, iar, din cei șapte copii ai lui patru s-au făcut olari, iată că îl vom avea oaspete pe Domokos.

De asemenea, îl puteți asculta pe Oprea Mircea, cunoscut de la stâna de la Borsec, care va prezenta produsele tradiționale ale lor, va explica procedeul de fabricație.

Iar de la Vlăhița sosesc  patru meșteri sculptori în lemn să-și prezinte arta lor meșteșugărească.

Ritmul tradițional va fi deasemenea prezent în program: din Ciumani sosește ansamblul Citeras, și vom asculta muzică tradițională pe instrumente tradiționale. Fluierașul borsecean Fazakas Lajos are invitați din Sfântu-Gheorghe și la cântat, și instructori de dans popular.

Iar tinerii muzicieni din formația pop din Toplița No Name ne vor aduce iarăși melodiile lor, după ce au salutat Borsecul deja  prela deschiderea sezonului estival 2013. augusztus 17.

În tot cursul Zilei Tradițiilor puteți alege din târgul produselor tradiționale alimente făcute cu drag de casă, cu rețete tradiționale, cu sigle garantând calitatea – ca de exemplu Produs Secuiesc, marca înregistrată de Consiliul Județean Harghita – vezi sortimentul pe site: http://www.szekelytermek.ro – în serviciul gospodarilor autohtoni.

Programul alăturat (dați click! pe miniatură) e chiar invitație adresată Dumneavoastră de organizatori, si sponzorii Primăria Orașului Borsec și restaurantul Ezustfenyo.

Va așteptăm la Borsec cu drag!

plakat GE hagyomanyorzok

www.statiuneaborsec.ro

Borsec, pe 17 august

Acest articol a fost publicat în Borszék, Dokumentum, Presa RO, Press. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s